2%

Campania 2% reprezintă o măsură din Codul Fiscal ce prevede redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit către o organizaţie non-guvernamentala (ONG), non profit, care serveşte unui scop drag ţie.  Practic, aşa impui statului modul în care vrei să fie cheltuit o parte din impozitul tău. Dacă aceşti bani sunt retraşi obligatoriu, de ce să fie manevraţi greşit? Investeşte-i în dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor studenţi!

De ce 2% către PRIME Iaşi?

Fiind o organizaţie studenţească, fondurile noastre sunt limitate. Pentru realizarea unor proiecte reuşite avem nevoie de diverse resurse, iar la final, fiecare sponsorizare reprezintă un suport important. Scopul nostru este să sprijinim studenţii din Iaşi, din domeniul Comunicării şi Relaţiilor Publice ajutându-i în dezvoltarea profesională şi personală. Aceştia au posibilitatea de a se implica în diferite activităţi. Evenimentele noastre sunt organizate pentru ei, iar acestea reunesc specialişti din domeniu şi profesori, dornici să împărtășească din experienţa lor. PRIME Iaşi poate creşte doar cu sprijinul partenerilor noştri şi ne-am bucura dacă ai deveni unul dintre ei. Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către PRIME Iaşi!

Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie, ci este, în esenţă, o parte a bugetului de stat, o sumă în posesia căreia contribuabilul oricum nu va intra. Tot ce trebuie făcut este să completezi formularul 230 şi să îl depui la Administrația Financiară din orașul de domiciliu. Dacă ești din Iași lucrurile devin și mai simple, întrucât, odată completat, formularul poate fi preluat de un membru PRIME Iași care îl va depune pentru tine.