11 motive pentru care iubim PRIME-ul

aniversare 11

PRIME. Un cuvânt simplu cu nenumărate semnificații. Un cuvânt care stârnește emoție și amintiri, zâmbete calde și sincere. PRIME este laitmotivul vieții noastre de student, greul care ne provoacă să ne autodepășim, trăirea care ne schimbă și maturizează.

PRIME este despre oameni! Oameni dragi și curajoși, oameni puși pe fapte mari, care vin cu cele mai nebune idei și pe care te poți baza. Acei spriduși HR-iști sunt experți în a descifra inima tristă a oamenilor și de a o umple cu veselie, ca pe urmă spiridușii verzișorilor din SF să colinde în căutare de daruri și bunătăți. Dar pentru asta au nevoie și de sprijinul celor ce mânuiesc condeiul, PR-iştii, pentru ca toată treaba să meargă strună.

PRIME este despre albastru! Acea nuanță pe care o purtăm cu plăcere și care ne caracterizează atât de bine. Culoare ce denotă noblețe și armonie, îmbinată cu un gram de nebunie.

PRIME este despre profesionalism, despre implicare și devotament. Nopți nedormite, toate pentru a crea evenimente și proiecte extraordinare despre care să se vorbească apoi.

PRIME este despre proiecte reușite, prin care ajungem să le oferim studenților oportunitatea de a intra în contact cu specialiști din domeniul comunicării și prin care se facilitează tranziția dintre ceea ce se învață la facultate și mediul business.

PRIME este despre experiență și dezvoltare. Despre traininguri și workshopuri, în scopul evoluției personale a fiecărui membru, despre mape de proiect, întâlniri cu sponsori, machete de JoLaHa (zilele de naștere ale membrilor) sau articole și postări pe Instagram, toate pentru a aplica practic ce am învățat teoretic.

PRIME este despre prietenii pe viață, oameni de care te apropii și cu care împărtășești momente deosebite, cu care te cerți și te împaci, cu care ieși după facultate la cafea și povestiți despre tot și toate, oameni pe care ajungi să-i numești cei mai buni prieteni.

PRIME este despre ședințe în fiecare luni seara, apoi urmând marți, miercuri sau joi; despre ieșiri sau „ședințe informale”, unde ne distrăm, ne relaxăm și vorbim despre noi, ședințe presărate cu surprize dulci, neașteptate, emoționante și incitante.

PRIME este despre departamente. Despre PR, HR și SF, despre coordonatorii și membrii lor. De la creativii PR-iști care scriu și fac imagine, la bine intenționații oameni de pe HR care ne urează „La mulți ani!” în stil PRIMEist (JoLaHa) și până la voluntarii pe care ne putem baza că fac rost de sponsorizări și protocol, cei de pe SF.

PRIME este despre petreceri incendiare în culori și teme diferite, cu zâmbete și voie bună, cu atmosferă degajată și distracție cât cuprinde.

PRIME este despre fiorul pe care îl simțim când îi auzi numele, despre amintirile plăcute pe care le avem și sentimentul de fericire care ne cuprinde când ne gândim la „familia PRIME”.

PRIME este despre PRIME însuși. Despre toate cele 10 motive mai sus enunțate, cumulate. Începând din 2006 și până astăzi, fiecare moment de activitate al asociației, toate boardurile, fiecare membru, alumn și profesor care ne-a ajutat pe drum, fiecare teambuilding, workshop și proiect au conturat imaginea PRIME Iași și ne-au făcut ceea ce suntem astăzi.

 

Reclame