Amintiri din PRIMEtale Land

        Anul trecut, în această perioadă, eram foarte preocupată și emoționată de ceea ce urma să se întâmple cu viața mea, simțeam că urmează ceva măreț, că acum este momentul meu. Știam că mă voi descoperi în final pe mine și pe oamenii care îmi vor fi alături. Așteptam ceva special și diferit față de liceu.

După ce m-am înscris la facultate, am început căutările pentru o asociație care să se plieze domeniului, dar și personalității mele și să mă determine să mă înscriu ca și voluntar pentru prima dată în viața mea. Într-un final, am găsit ceva care mi-a stârnit interesul, chiar dacă nu aveam nici cea mai vagă idee cu ce se ocupă și nu auzisem până atunci de ea. PRIME Iași a rezonat cel mai bine cu nevoile mele. Eram convinsă că mă va ajuta, întrucât se pliază pe domeniul pe care l-am ales la facultate, iar când am văzut voluntarii, m-a atras foarte tare culoarea albastră care predomina oriunde îi vedeam, în special în personalitățile lor.

Trecând acum peste această parte, pe care am ținut să o subliniez, ajunsesem într-un final în „ziua cea mare”, prima zi de facultate. Abia așteptam! Când am ajuns la Universitate tot ceea ce căutam cu privirea era cortul PRIME, pe care l-am și găsit. Eram atât de entuziasmată încât nimic din lume nu putea schimba asta, voluntarii de acolo mi-au spus despre proiectele lor, în special despre team ADventure, iar apoi m-au ghidat către PRIMEtale Land de „La Balena”. Fie că vă vine să credeți sau nu, nici nu știam exact unde este acest loc, dar am plecat foarte determinată să îl găsesc și să aflu ce mă interesa.

Cum am ajuns acolo, am fost întâmpinată de o fată dornică să mă îndrume. Sincer, nu mai nimerisem vreodată într-un loc în care oamenii să fie atât de bucuroși că ai ales să fii prezent acolo și nu în altă parte, acest lucru m-a impresionat și am decis să rămân să văd ce se întâmplă cu adevarat în acel loc de poveste. Devenisem curioasă și am început să pun întrebări, în special despre facultate, dar și despre asociație, iar răspunsurile primite m-au încântat. Prin urmare am decis încă de atunci că vreau să fac parte din PRIME.

Anul acesta eu voi fi una dintre „voluntarii albaștri” pe care, poate, alt boboc, îl va remarca, fascinat de PRIME Iași și care va dori să afle toate secretele asociației și ale facultății, iar eu voi fi acolo să îi răspund. PRIMEtale Land va fi acolo în cele trei zile dedicate bobocilor, te va aștepta cu noi povești într-un cadru tomnatic, cu arome de Relații Publice.

Noi am pregătit pentru voi diverse activități interactive, jocuri, mici surprize pe care nu vi le voi spune acum pentru că… nu ar mai fi surprize, nu-i așa? Dacă v-am făcut curioși, bobocei sau nu, vă așteptăm între 1 și 3 octombrie „La Balena”.

Vino să îți descoperi și tu începutul de poveste studențească!

Reclame