Interviu cu voluntarul lunii aprilie – Roxana STICEA

De când a pășit în familia PRIME, Roxana a dovedit de nenumărate ori că este o persoană pe care te poți baza, căreia îi plac provocările și știe cum să le ia ca atare. De asemenea, pe zi ce trece, se observă ce bine se pliază pe Departamentul de Strângere de Fonduri și că este o colegă de nădejde. Ea este voluntarul lunii aprilie și îi urăm succes în tot ceea ce își propune mai departe!

Ce anume consideri că ai făcut diferit pentru a deveni voluntarul lunii?

Răspunsul la această întrebare se află în motivația mea de a face mai mult pentru ce îmi este drag, și anume pentru PRIME, care mi-a oferit atât de multe oportunități de dezvoltare. M-am simțit oarecum datoare să-i ofer ce am eu mai bun și să mă autodepășesc, astfel că dedicarea mea a crescut considerabil în ultima perioadă.

Cum te-ai simțit când ai aflat acest lucru?

Trebuie să recunosc că am fost luată prin surprindere. Când am văzut notificarea cum că „PRIME Iași te-a etichetat într-o fotografie”, primul gând a fost „sper că nu am ieșit nașpa”, gândindu-mă că ar fi o poză de la PR OUTLooK. Însă surpriza a fost una de proporții: am văzut o machetă super drăguță (mii de mulțumiri Departamentului de Resurse Umane), pe care scria „Voluntarul lunii aprilie”. Ce să mai zici? Eu am rămas fără cuvinte, dar cu recunoștință în suflet pentru tot ce înseamnă PRIME.

S-a schimbat în vreun fel atitudinea ta față de PRIME după ce ai căpătat această ,,poziție”?

Atitudinea mea nu s-a schimbat, întrucât scopul meu în PRIME nu este să obțin titluri merituoase, să spun așa, ci să mă dezvolt și să contribui la organizarea unor proiecte care să-i ajute și pe ceilalți. Această „distincție” o merită la fel de mult și alți colegi de-ai mei, pentru toată munca și implicarea de care dau dovadă, așadar motivația și dedicarea mea vor continua să crească.

Ce îi sfătuiești pe ceilalți membri PRIME?

Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar le pot sugera să lase deoparte prejudecățile și să nu se sperie de vreo responsabilitate care le apare în cale. Cu toții sunt oameni valoroși, deci să nu le fie frică de eșec, deoarece, în PRIME, avem dreptul să mai și greșim pentru a învăța.

Câteva cuvinte de final?

Zona de confort este mai periculoasă decât ce se află înafara ei. Să învățăm să ne depășim limitele și astfel vom putea să arătăm lumii ce galaxii gata de explorat se află în noi.

PRIME, mulțumesc că mi-ai colorat sufletul în albastru! Așa îl voi purta o viață.

Voluntar aprilie

Anunțuri