Am creionat povestea internațională a celei de-a 7-a ediții PR OUTLooK

Iată că au trecut fix 7 zile de la cea de-a 7-a ediție PR OUTLooK. Am discutat mult despre aceasta, ți-am dat multe indicii despre cum se va desfășura evenimentul și chiar și acum, după ce am trecut cu succes de acesta, încă mai dezbatem… pentru că, după cum știm, lucrurile care contează sunt îndelung discutate chiar și după ce-au trecut.

Am așteptat cu mari emoții data de 3 mai. Am început organizările cu mult timp înainte, ne-am focusat pentru a ieși totul ca la carte și pentru a te face pe tine, studentule, să pleci mulțumit de la evenimentul organizat de noi. Și iată că fiecare detaliu era pus la punct, totul pregătit, iar participanții înscriși așteptau și ei cu entuziasm ziua cea mare… și a sosit.

Ziua cea mare!

Pentru că adevărații organizatori de evenimente sunt mereu focusați pe detalii, ne-am început dimineața în forță, la locația evenimentului: Corpul R al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași. Trebuia să ne asigurăm că totul va fi gata până la ora 11:00, când participanții au sosit și că nimic nu va rămâne neglijat. Și așa a fost. La ora stabilită participanții au ajuns, iar invitata noastră din partea British Council, Louise OLIVER, era și ea mai mult decât pregătită să își înceapă prezentarea. Cu arome și accent deopotrivă britanice, toate informațiile livrate de aceasta au fost prețioase și utile pentru juriu, iar exemplele aduse, reclame într-un număr consistent, au ajutat studenții să înțeleagă și mai bine ceea ce au discutat. Am discutat cu interes despre  ce înseamnă ”Vintage through modern times”, concept prin care am reușit să atingem ce ne-am dorit: să facem o paralelă între publicitatea veche și cea nouă și totodată să evidențiem continuitatea în publicitate și elementele care au rezistat de-a lungul timpului.

PRIME-6

Totuși, am promis că PR OUTLooK va avea și o parte pratică, nu doar Conferința în care vom dicuta despre tema aleasă. Așadar, cu entuziasm și interes totodată, două ore mai târziu începeam workshop-ul. Florin MARE, Managing Partner la Agenția ieșeană Boomerang, avea deja pregătite foarte multe surprize pentru participanți. Și-a început workshop-ul cu o mică parte teoretică, în care a venit cu exemple din experiența sa, le-a prezentat participanților care sunt pașii pe care el îi urmează în realizarea unei campanii și totodată le-a oferit sfaturi și sugestii. Apoi, le-a dezvăluit surpriza cea mare: exercițiul pe care l-a pregătit pentru aceștia. Mai exact, i-a împărțit în 4 echipe și i-a dat fiecăreia câte un obiect, fiecare din ani diferiți – casetofon, Apple Music, Vinyl, Ipod – pentru a le promova prin canale de comunicare care nu se regăseau în anul apariției acelui obiect. Creativitate, interes și multă muncă, acestea au marcat cea de-a doua parte a evenimentului, toate fiind completate de ajutorul trainerului invitat.

PRIME-298

Și pentru că participanții și-au dat interesul, alături de Florin ne-am consultat și am oferit fiecărei echipe câte un premiu format din diverse produse care le va testa atât creativitatea și îndemânarea, dar și care îi va ajuta să se relaxeze după cursurile încărcate. Astfel, am oferit 4 premii pentru cea mai creativă, cea mai strategică sau cea mai neconvențională campanie, dar și pentru lucru în echipă. Totodată, ne-am gândit să nu ne oprim aici și să oferim și câteva premii individuale, și anume 5 pentru cele mai ingenioase răspunsuri primite la provocarea din formularul de înscriere și 3 extrase la sorți dintre persoanele care au fost cele mai active pe parcursul zilei. Am încheiat totul cu o sesiune de întrebări, în care Florin le-a răspuns participanților ultimelor curiozități ale participanților.

Bineînțeles că nici pauzele din acea zi nu au fost de neglijat. Și acestea au fost marcate de multă voie bună, entuziasm, participanții socializând între ei, schimbând idei și păreri. Tot atunci, le-am luat și câteva interviuri video acestora, speakerului de la conferință, trainerului de la workshop, dar și coordonatoarei proiectului, Diana BOCANCEA. Vă promitem că vom reveni foarte curând cu un after movie de neuitat!

PRIME-399

Așadar, am scris încă o poveste PRIMEistă, ce a avut drept actor principal singurul nostru proiect internațional care ne face să depășim granițele publicității de pe plaiurile românești. Au fost multe emoții, multă muncă, dar și multă satisfacție când am văzut finalitatea proiectului și ce am reușit să creionăm. Ne bucurăm că ne-ați fost alături și suntem convinși că ne vom revedea și cât de curând.

Până la următoarea ediție, vom tine minte cu drag ziua a 3-a, din luna a 5-a, care a marcat ediția a 7-a!

PRIME-380

Anunțuri