PRIMEneața

Este 1 mai! Astăzi ne adresăm iubitorilor de distracții, dar nu numai! Începând din această dimineață propun să ne uităm grijile în bagaj. Când va veni timpul, le vom trimite departe. Dar totuși, astăzi nu vorbim despre griji, situații mai puțin neplăcute sau nevoi, ci despre bucurie.

În această zi, prioritari suntem noi și persoanele dragi nouă. Fiecare alege, dar aceste priorități ar trebui să dureze cât mai mult. Astăzi nici locul unde ne aflăm nu este important. Fie că suntem la mare, în sânul familiei sau plecați cu prietenii fără ca nici măcar noi să știm unde, astăzi să fim noi. Noi să fim cei mai fericiți oameni din lume, să ne „îmbolnăvim” de la pofta de viață excesivă și să ne tratăm cu distracție.

În această zi să apelăm la resurse. Ce resurse? Resurse de fericire din subsolul sufletului, resurse inepuizabile de zâmbet din scoarța de amintiri și resurse de soare din frumoasa natură. Nu aveți prietenii lângă voi? Am vorbit cu soarele, el ne va fi prieten de nădejde tuturor. Deci și resursele prieteniei sunt asigurate.

Acum că bagajul cu resursele pentru o zi nemaipomenită este gata, să facem din aceasta o filă necesară pentru jurnalul cu amintiri. 1 mai este o zi unică, să fie și semnificativă!

O săptămână minunată!

Alina-Andreea CHIPER

18254035_1404426733010923_1143331696_n

Anunțuri