BuzzCamp își deschide porțile pentru a 17-a oară

BuzzCamp își deschide porțile pentru a 17-a oară!

În ziua de 21 martie, tinerii sunt așteptați în Iași să descopere noi oportunități de angajare

BuzzCamp reunește pentru a 17-a oară zeci de angajatori și mii de tineri participanți în cele mai mari opt orașe din România. Studenții și absolvenții  din Iași au șansa ca miercuri, 21 martie, să participe la conferințe și workshop-uri susținute de speakerii  prezenți la eveniment, să afle informații valoroase despre mediul de lucru real din companii și au o șansă foarte mare de a fi angajați de către acestea, pe lângă sfaturile de dezvoltare personală și orientare în carieră pe care le vor primi de la speakerii prezenți la eveniment.

Evenimentul va acoperi de această dată opt județe: București, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Brașov, Sibiu și Constanța, iar până în prezent s-a bucurat de atenția unui număr de 18.000 de participanți și peste 100 de companii.

vizual1

Tema celei de-a 17-a ediții a celui mai longeviv eveniment din țară dedicat dezvoltării personale și orientării în carieră este Game of Professions.  Evenimentul  își propune să ofere tinerilor oportunitatea de a interacționa direct cu angajatorii și sfaturi pentru a-și urma pasiunile și visurile profesionale cât mai potrivit pentru fiecare în parte. Obiectivul BuzzCamp este acela de a-i îndruma pe participanți corect atât pe plan profesional, cât și pe cel personal, iar speakerii  motivaționali și persoanele publice prezente le vor împărtăși din experiența proprie. La ediția din Iasi, Enel, BRD, HeidelbergCement, Accenture și Evomag se numără printre companiile în căutarea profilelor specifice de studenți și absolvenți pe care să îi recruteze în programele lor de formare.

Participarea la BuzzCamp este gratuită, însă locurile sunt limitate și necesită o înscriere prealabilă pe www.buzzcamp.ro/event sau https://goo.gl/m35IQh.

Anunțuri