PRIMEneața

Bună dimineața, oameni dragi!

Este luni, este începutul unei noi zile, dar și al unei noi săptămâni. În fiecare dimineață ne trezim și urmăm aceeași rutină: ne spălăm pe față, pe dinți, cei mai matinali iau și micul dejun, iar apoi ne pregătim să plecăm. Deși pare un gest banal, toți ne uităm în oglindă înainte să ieșim pe ușă pentru a ne vedea propria reflexie.

Acea reflexie este ceea ce văd și cei din jur, însă toți suntem mai mult de atât. Adevărata esență se află undeva unde nu putem ajunge cu ochiul liber. Noi suntem o îmbinare de gânduri, emoții, atitudini și vorbe rostite, persoana noastră fiind creată pornind de la sufletul nostru. Toți țintim spre a evolua, spre a fi cea mai bună variantă a noastră, iar pentru asta trebuie să învățăm să ne cunoaștem pe noi, dar și pe ceilalți, trebuie să fim mai deschiși față de cei ce ne înconjoară. Așa cum dimineața de luni trebuie privită drept șansa unui nou început, așa și persoanele din jurul nostru trebuie privite drept mai mult decât o simplă reflexie. Începem să ne dezvoltăm ca oameni, iar acest lucru este posibil atât prin noi, cât și prin ceilalți.

Haideți să ne bucurăm de acest început de săptămână, să intrăm în spiritul Crăciunului încercând să fim mai calzi, mai înțelegători și să ne bucurăm de oamenii pe care îi avem în jur! O dimineață frumoasă tuturor!
coming-together-is-a-beginning-keeping-together-is-progress-working-together-is-success-42

Elena LUPU

Anunțuri