Către un student pasionat de publicitate

Să știi că am emoții acum, când încep să îmi aștern pentru prima dată cuvintele în fața ta. M-am hotărât însă să îți scriu pentru că mi-aș fi dorit ca cineva să facă asta pentru mine atunci când eram în locul tău. Te vei gândi poate: „Dar în ce loc sunt eu? La ce se referă scrisoarea asta din partea nu știu cui?”. Dacă îmi permiți, voi încerca să îți ofer răspunsurile pentru ambele întrebări și, poate, chiar și pentru altele pe care nu ți le-ai adresat încă.

Scriu „loc” fără să fac referire la coordonatele spațiale, deși poate și acestea s-au schimbat de curând, odată cu începerea facultății. Scriu „loc” gândindu-mă, în schimb, la situațiile mai mult sau mai puțin noi pe care le trăiești. Nu știu încă multe lucruri despre tine, însă știu, prin faptul că această scrisoare a ajuns la tine, că ne leagă două lucruri: ești și tu, la fel ca mine, student și amândurora ne place domeniul comunicării, al relațiilor publice și al publicității.

Cred că ți-e încă incert de ce îți scriu. Ei bine, o fac pentru că eu consider că fiecare decizie pe care o luăm este un proces prin care ne marcăm teritoriul propriu sau, mai simplu, terenul de joc. Și pentru că orice joc implică cel puțin o regulă, fie ea și aceea că nu există reguli, mi-am dorit să-ți prezint universul meu de joacă. Da, vorbesc despre un loc unde îți poți pune în practică super-puterile și care te ajută să devii un adevărat erou atunci când vei păși pe piața muncii. Nu vreau să mă lungesc prea mult, așa că vreau să faci cunoștință cu:fdfd

 PRIME nu este doar o organizație în care intri pentru că voluntariatul este considerat acum experiență profesională, ci este o organizație în care ți se oferă șansa să crești. Poți să evoluezi și, prin ascensiunea ta, să marchezi fiecare lucru în care te implici. Și ai unde, pentru că fiecare departament al asociației este menit să scoată în evidență abilitățile membrilor care îl compun, să le ofere posibilitatea de a aplica ceea ce știu și, în același timp, să învețe lucruri noi. De asemenea, an de an organizăm evenimente care te pun în contact cu oameni importanți ai domeniului de care ești interesat: PR Tea de Iași, PR OUTLooK, ATELIERE, team ADventure.

Înainte însă de toate, trebuie să știi că în spatele identității PRIME Iași stau oamenii. În urma fiecărei ședințe generale sau de departament rămân zeci și sute de zâmbete împărtășite. Atmosfera profesională a evenimentelor noastre depinde, în mare parte, de senzația de familiaritate pe care echipa din spatele proiectului o experimentează.

Despre mine nu cred că e nevoie să îți scriu mai mult decât am făcut-o. Dar, dacă totuși simți că scrisoarea mea a fost utilă, poți arunca o privire pe pagina de Facebook a asociației sau pe contul de Instagram. Curând începe perioada recrutărilor. Te-ai gândit să aplici și tu?

 

Iartă-mă dacă mi-a tremurat puțin mâna pe parcurs ce-ți scriam.

Cu drag, din partea nu știu cui.

 

Anunțuri