PRIMEneața

Bună PRIMEneața!

Aş vrea să ne cunoaştem înainte de toate: Eu sunt Raluca, am un suflel albastru şi voi împrăştia albăstrimea pe cât posibil. Ţin să precizez că voi da câte o misiune de fiecare dată când voi scrie, astfel încât să devenim împreună mai buni decât am fost ieri. Hai să începem săptămâna cu un zâmbet şi nişte conştientizări.

În timp ce-ţi savurezi cafeaua aş vrea să te gândeşti la urmatorul lucru: Când a fost ultimta dată când ai mulţumit din suflet? Când te-ai simţit deplin mulţumit pentru ceea ce ai, ceea ce ţi s-a oferit?

Tind să cred că a fost cât de curând, însă dacă nu îţi aminteşti, nu e problemă: fă-o chiar astăzi!

Eu zic că timpul să învăţăm să ne bucurăm şi să fim recunoscători chiar şi pentru cele mai banale lucruri (banale în aparenţă, bineînţeles – pentru că viaţa e alcătuită întocmai din acele momente „mici”). Asta ar fi o primă misiune: să spunem „mulţumesc” cu fiecare ocazie pe care ne-o oferă viaţa.

Momentul în care spunem un „mulţumesc” este momentul în care ne permitem să evoluăm. Un „mulţumesc” amplifică fericirea, ne face să o conştientizăm mai bine. Dar cum răspundem? În general „pentru nimic”/ „n-ai pentru ce”, „cu plăcere”. Ajungem astfel la o a doua misiune: haide să înlăturăm acel „pentru nimic” care nu face decât să blocheze energia şi să-l înlocuim cu „cu plăcere/cu drag” care menține „good vibe”-ul sau cu „mulţumesc şi eu” care ajută la încheierea armonioasă a ciclului.

Am să termin cu ultima misiune pentru această săptămână: practicarea recunoştinţei. Ce înseamnă asta? În fiecare seară, înainte de culcare, facem o listă (chiar şi mental) cu lucrurile pentru care suntem recunoscători. Atât pentru ceea ce a existat şi există în viaţa noastră, cât şi pentru ceea ce urmează să existe. Garantez un somn mult mai liniştit!

Am să închei acum (pentru că mi-am terminat şi eu cafeaua) urându-ţi mult succes în îndeplinirea task-urilor şi o zi şi o săptămână productive! Şi…mulţumesc!

Anunțuri