D’ale bun venitului….

Urmări ale serii de vineri,  06.11.2015collegeProcesul PRIMEvolution a ajuns la punctul culminant – petrecerea de bun venit. PRIME are un mod autentic de a spune „Bun venit!” noilor recruți, un mod prin care li se testează acestora gradul de rezistență, de nebunie și de voie bună, un mod prin care și-ar dori să mai treacă încă de 10 ori – Welcome Party!

Echipa recrutări a dorit să transpună spiritul petrecerilor în stil american, tocmai de aceea, tema aleasă nu a putut fi alta decât College Party. Cu un playlist pe măsură și localul cu standarde americănești, College Bar, petrecerea a durat până-n zori. Dar cum se distrează omuleții albaștri? Asta nu vă putem dezvălui, căci ar însemna să aducem la cunoștință cel mai strașnic secret al nostru… deci numai noi știm! Cert este că a doua zi (zisă și „ziua recuperării”), unii dintre noii recruți reușeau să se înțeleagă cu cei din jur, doar prin mimică și gesturi.

De ce o petrecere și nu o ședință de integrare și socializare? La drept vorbind, ședințele pot deveni ușor plictisitoare, iar maniera formală nu îți permite să te afișezi așa cum poate ți-ai dori, în timp ce o petrecere este „mama tuturor posibilităților”.

Cum anume sărbătorește o familie venirea unor noi membri? Evident că printr-o petrecere, iar pentru familia PRIME, acest eveniment a însemnat dăruire: o petrecere care și-a atins obiectivele – acelea de a-i integra pe recruți, de a-i face să se simtă ca acasă – și o atmosferă ce a întins la maximum coardele entuziasmului. Așadar, cum credeți că ar fi putut să lipsească piñata? Zisă și Pini, aceasta a fost surpriza serii, motiv pentru care a fost necesară sacrificarea ei,  o sacrificare dulce, pe gustul  tuturor.

Cu toții am avut parte de o seară de vineri memorabilă, o seară ce a reușit să întregească oameni cu aceleași obiective și același entuziasm, o seară a cărei urmări prevede dezvoltarea PRIME-istă.

Printre cei  pentru care petrecerea a însemnat „Sunt acasă”, se numără:
Adelina CEAPĂ
Alexandra ARVA
Alexandra ÎNSURĂȚELU
Alexandru PLOP
Andrada LAZĂR
Andreea SAVA
Cezara MĂLĂNCUȘ
Claudia Elena LĂCĂTUȘU
Cosmyn George CLIPA
Daniel GÎRBEA
Diana BOCANCEA
Diana CONSTANTIN
Diana-Elena GRECU
Dragoș ȘUDEANU
Florina CAZACU
Gheorghe GAVRILOAE
Lucian NUȚĂ
Maria ARMANU
Marius CIUTACU
Oana AELENEI
Oana PATRAȘCU
Olga BARILA
Ovidiu DĂNILĂ
Raluca TUDOR
Ștefan LUCA
Ștefana POPESCU
Tudor CHITIC
Vlad GAFENCU

Anunțuri