Content Marketing la ATELIERE

Machetă Content Marketing

Ediția a VII – a a ATELIERElor și-a propus să aducă în atenția participanților MARKETINGul și prietenii săi. După ce l-am cunoscut pe primul dintre ei, acum vi-l prezentăm pe cel de-al doilea: content marketing.

Dar ce presupune de fapt acesta? Ei bine, se referă la crearea de conținut de calitate, fie că este vorba de text, fie că este vorba de imagine, video sau altceva. Scopul este de a atrage oamenii, de a-i transforma în clienți și de a-i menține pe cei actuali. Altfel spus, creează potențiali consumatori cărora le oferă un anumit tip de educație și, totodată, le demonstrează că pot avea încredere în produsele respective. Mai mult decât atât, urmărește achiziționarea acestora.

Content marketingul nu înseamnă reclamă, el livrează doar conținut referitor la un produs, prezentat în așa fel încât să trezească interesul unui target bine definit. În fond, content marketingul înseamnă arta de a comunica eficient și de a atrage şi angaja consumatorii într-o relaţie cu brandul promovat.

Cunoașterea, încrederea și vânzarea  sunt cele trei cuvinte ce stau la baza content marketingului.

Cum se  realizează acest tip de marketing?  Promovarea materialelor se face atât pe media tradiționale, cât și pe new media, cu ajutorul rețelelor de socializare: Facebook, Twitter, LinkedIN, Google+.

Așadar, dacă vreți să aflați mai multe despre acest prieten al MARKETINGului, nu ratați ediția a VII – a a ATELIERElor!

Anunțuri