Guerilla marketing la ATELIERE

Machetă Guerilla marketing

Marketingul a apărut ca o consecință firească a evoluției relațiilor de schimb, iar pe măsură ce timpul a trecut, s-a intensificat în activitate. A devenit punct de reper în modul de gândire și acțiune al marilor întreprinderi, dar și al oamenilor care activează pe piață. Este, la momentul actual, nucleul tuturor activităților economice. Însă, acesta nu a rămas constant, ci s-a dezvoltat treptat, adaptându-se din mers la cerințele publicului. A reușit, astfel, să se facă indispensabil și altor domenii înrudite, unul dintre acestea fiind cel al comunicării, relațiilor publice și publicității.

Drept dovadă, marketingul a devenit subiectul celei de-a VII-a ediții a ATELIERElor de anul acesta, invitându-și trei dintre prietenii săi pentru a-ți pune la dispoziție tot atâtea workshop-uri de excepție. Primul dintre aceștia se dezice de tiparele obișnuinței, reușind să creeze imagini memorabile capabile să dăinuie timp îndelungat în mintea consumatorului. Caracterul spontan îi asigură o promovare de un succes incontestabil. Preferă să se arate în locurile publice, în locații unde să poată lua prin surprindere publicul țintă. Elementul surpriză joacă cel mai important rol. Scopul este să „saboteze atenția inamicului” prin acțiuni neconvenționale de promovare a mesajului dorit.

Numele său este inspirat din tacticile militare de război. Ați ghicit, este vorba despre guerilla marketing! Primul prieten al marketing-ului se prezintă în imagini aici:

Anunțuri