Să fie MARKETING!

Domeniul Relațiilor Publice și al Comunicării se dovedeşte a fi  în plină expansiune, o lume dominată de atenţia consumatorului, un teren de nisipuri mişcătoare care vibrează la orice atingere şi se transformă în formele ideale ale unor produse creative. Ineditul, neașteptatul și neprevăzutul joacă pe aceeași tablă, mânați de jucători diferiți, unii dintre cei mai competitivi. Insă, domenii conexe vin în ajutorul candidaţilor ce vor să câştige piaţa de referinţă şi solicită, la rândul lor, o aprofundare a contribuiţiei lor. Cine nu vrea să fie învingător şi să cunoască mai mult?

Marketing-ul se îmbină glorios cu orice activitate economică desfăşurată de un relaţionist, iar necesitatea cunoaşterii lui ne ajută să construim versiunea cea mai bună care va vinde cu siguranţă. Din acest motiv, ne încumetăm să spunem Să fie MARKETING! şi îl ridicăm la rangul de temă generală a proiectului ATELIERE, ediția a VII -a.

Considerat un factor esențial al succesului unei organizații, marketing-ul este astăzi indispensabil în atingerea marilor performanțe. În bătălia celei mai iscusite strategii trebuie să învăţăm să alegem cele mai eficiente modalităţi de a comunica prin orice punct de contact dintre consumator şi produsul sau serviciul oferit.

Din acest motiv, în cea de-a VII – a ediție a ATELIERElor, marketing-ul își invită trei dintre cei mai buni prieteni capabili să vă pună la curent cu cele mai ingenioase metode de a pune pe jar inimile consumatorilor. Neconvenționali, oricând la îndemână și creatori, respectiv distribuitori de conținuturi relevante pentru target-ul nostru, prietenii marketingului îți vor sări în ajutor spre a-ți deschide un nou drum în ceea ce privește succesul în afaceri și nu numai.

Pe aceeași lungime de undă, ediția a VII-a a ATELIERElor se impune ca fiind una neconvențională, atât prin temă cât și prin design. Abordarea de anul acesta este unică, proiectul lăsând la o parte tradiționala foaie de matematică, optând, în schimb, pentru formele abstracte. Acestea se bucură de haina modernității, aflată în concordanță cu tema pe care ți-a pregătit-o.

Dacă vrei să afli mai multe despre „MARKETINGul și prietenii săi”, vino la ATELIERE! Echipa de proiect și-a propus să-ți aducă cei mai competenți speakeri din domeniu, pregătiți să-ți furnizeze captivantele detalii și insight-uri pe care trebuie să le știe orice profesionist. De ce să te mai înscrii la o altă conferință și la alte workshop-uri despre marketing când, anul acesta, el vine alături de trei prieteni importanți, ce cresc în informații de la an la an, pentru a-ți contura viziunea și clarifica aspectele esențiale ale acestei meserii?

Prinde curaj și vino să faci cunoștință cu marketer-ul din tine!

poza

Anunțuri