Au început înscrierile la cea mai creativă școală din România!

poster Scoala ADC (1)

Dacă crezi că ai idei bune, imaginație și te consideri o persoană creativă, îți poți încerca puterile în cadrul celei mai inedite școli de concept din România- Scoala ADC*RO. Înscrierile pentru cea de-a șaptea ediție a școlii au loc în perioada 5 septembrie – 12 octombrie 2014.

Cei care sunt interesaţi să se înscrie la cursurile școlii o pot face online, pe http://www.scoalaadc.ro, rezolvând brief-ul de concurs propus de tutori. Participarea la concursul de admitere este gratuită, iar pentru a urma cursurile Şcolii ADC*RO, studenţii admişi vor avea de achitat o taxă de 500 de euro.
Cursurile vor începe în luna ianuarie 2015 și vor dura patru luni, iar pe parcursul acestora, studenții vor dobândi aptitudini creative și vor putea pătrunde în universul întortochiat al publicității. Școala cuprinde atât cursuri și tutorate, dar și vizite și întâlniri în unele dintre cele mai relevante agenții de publicitate de la noi. La finalul școlii, aceștia își vor putea alcătui un portofoliu de lucrări, care va fi evaluat de către tutorii școlii pentru stabilirea clasamentului final, iar cei mai buni studenți vor beneficia de internshipuri în agenții.
Tutorii Școlii ADC sunt unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați directori de creație de la noi: Andrei Tripșa (Founder & Creative Partner Three), Adrian Preda (Creative Director Friends TBWA/Bucharest), Cătălin Dobre (Group Creative Director McCann Erickson România), Claudiu Dobriță (Creative Director Draftfcb București), Dorian Pascuci (Creative Director Havas Worldwide ADDV), Mihai Gongu (Creative Director GMP Advertising), Mihnea Gheorghiu (Group Creative Director Publicis Bucharest), Sorin Trânca (Managing Partner Friends TBWA/Bucharest), Ștefan Vasilachi (Head of Art Geometry Global) și Valentin Suciu (Partner & Creative Director Jazz Communication).
O mare parte dintre absolvenții Școlii ADC de la edițiile precedente lucrează acum în publicitate sau în domenii creative, unii având chiar șansa să reprezinte ADC România la evenimente organizate la nivel european de către Art Directors Club of Europe: la două ediții de Creative Express, la care am fost reprezentați de Sebastian Olar (McCann Erickson), alături de un tutore al Școlii ADC, Mihnea Gheorghiu (Publicis Bucharest), respectiv Alecsandra Popa (Propaganda) și la o ediție de Summer Creative Camp Munich, unde a participat Ruxandra Drilea (McCann Erickson România).
Mai multe detalii despre tutori și despre portofoliile studenților din anii trecuți găsiți pe http://www.scoalaadc.ro.

Scoala ADC*RO este o școală de concept, dedicată tuturor tinerilor interesați de domeniul publicității, un proiect Art Directors Club România (ADC*RO), organizat de The Institute.

Art Directors Club România (ADC*RO) este o asociație non-profit, al cărei obiectiv este acela de a promova și de a recunoaște excelența în creativitate, punând în legătură profesioniștii din industria de comunicare vizuală din România.

The Institute este fondator al Romanian Design Week, AdPrint, Internetics, Institute, The Magazine şi Noaptea Agenţiilor, organizator al Effie Awards România, Şcoala ADC*RO şi ADC*RO Awards.

Anunțuri