2% PENTRU PRIME IAŞI

Ce este Campania 2%?

Campania 2% reprezintă o măsură din Codul Fiscal ce permite contribuabililor persoane fizice să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit către o organizaţie non-guvernamentală (ONG), non profit. Practic, oricărei persoane domiciliată în România care a realizat venit în anul anterior îi este oferită şansa de a decide ce se întamplă cu cei 2% care îi sunt retraşi oricum din salariu. Astfel, ai posibilitatea de a alege dacă laşi statului cei 2% sau dacă îi investeşti într-o cauză de interes atât pentru tine, cât şi pentru cei din jurul tău.

De ce 2% către PRIME Iaşi?

Scopul nostru este sprijinirea studenţilor din domeniul Comunicării şi Relaţiilor Publice, contribuind la dezvoltarea personală şi profesională a acestora. Prin implicarea în activităţi şi organizarea de evenimente de interes, studenţii au ocazia de a se întalni cu specialişti din domeniu, dornici să împărtăşească din experienţa lor. De asemenea, activităţile desfăşurate şi evenimentele organizate de PRIME Iaşi sunt relevante pentru educaţia academică a studenţilor din aria de studiu sus menţionată.

Cu toţii ştim că pentru realizarea unor proiecte reuşite sunt necesare diverse resurse. Fiind o asociaţie studenţească, fondurile noastre sunt limitate. Activitatea PRIME Iaşi poate continua doar cu sprijinul susţinătorilor noştri, iar tu poţi deveni unul dintre ei. Dacă îţi doreşti să contribui la dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor studenţi, tot ce trebuie sa faci este să completezi formularul 230 şi să îl depui până la data de 15 mai 2014 la Administrația Financiară din oraşul de domiciliu. Dacă eşti din Iaşi, un membru PRIME poate prelua formularul completat şi să îl depună pentru tine.

Poți descărca formularul 230 aici.

Pentru informaţii, poţi lua legătura cu:

Andreea Tofan – 0767 573 293 / 0755 458 510

Sabina Căruntu – 0748821845

Anunțuri