PR Tea e de 10 ediția aceasta

Decembrie e o lună încărcată de magia și emoţia  momentelor lungi când eşti  pierdut printre rânduri, visător împreună cu fulgii așteptați de luni întregi. PRIME Iași își pregătește  lista lungă de invitați și ceaiul  facut cu o măiestrie aparte- vine PR Tea de Iași. Cea de-a zecea ediție va fi una de sărbătoare încărcată de emoția pașilor pe care sufletele albastre i-au făcut până aici, amintiri adunate cu anii care ne-au ajutat să creștem și să vă oferim vouă posibilitatea de a vă pregăti temeinic pentru lumea aceasta fascinantă a PR-ului. Vă așteptăm în spatele scenei de această dată, printre aburii ceaiului cu aromă de PR să aflăm cât mai multe din secretele pe care oamenii ce ne sunt modele  ni le vor împărtăși în cadrul unei  întâlniri informale la  Librăriei Cărturești din Pallas Mall alături de Emanuela Oprișan-oraganizator de evenimente și   Diana Sanda Mihalcea-moderator tv , care ne vor vorbi despre   organizarea unui eveniment de succes, respectiv importanța covârșitoare a canalelor media în cadrul promovării unui eveniment și asigurarea reușitei acestuia.

De data aceasta tema pe care o vom aborda, PR&Event: tips&tricks , sperăm să răspundă întrebărilor pe care de atâtea ori vi le puneți în diverse situații, trecând de noțiunile teoretice și experiența studențească. Ne  pregătim pentru o lume mereu în mişcare  și visul fiecărui student pasionat de Relații Publice este să ajungă în ,,mijlocul  acţiunii” să facă lucrurile altfel,  să ofere clienților soluții care să-i diferențieze de concurență și să schimbe lucrurile într-atât încât lumea aceasta pe care acum o cunoaște din cărți, cursuri să-i poarte amprenta. Știm cât de mult doriți să știți ce anume trebuie făcut și ce nu, cum și cu cine și cât de important este pentru voi să interacționați cu specialiști din domeniu, cu o vastă experiență profesională . Și vine întrebarea firească ,,Cum se face un eveniment de succes care să fie vehiculat cu ajutorul canalelor media?”.  PR Tea de Iași este locul perfect  în care veţi putea afla răspunsul…Poate nu v-am convins, dar până pe 4 decembrie ne pregătim serios de ,,petrecere” și ne vom asigura că în diminețile reci de sfârșit de noiembrie ceaiul nostru cu gust de PR va ajunge și la voi.

Mai lipsesc câteva zile. Câţiva dintre colegii voştri ne-au mărturisit că vor fi acolo. Voi veniţi?

1477891_595290517186105_338916782_n

Anunțuri