ADventura finală

 

Ziua de joi ne-a adus în primul rând, printre strategii, emoții și studenți entuziaști care ne-au arătat încă o dată că munca noastră și-a îndeplinit menirea și am putut astfel să le oferim răspunsul la întrebarea  ,,și până la urmă cum se face?”.  Profesional e poate cuvântul cel mai potrivit, deși rămâne prea puțin pentru ca echipele, agenție de publicitate pentru o zi, să își convingă clientul că începând de mâine îi vor rezolva problema, și da, obiectivele de felul ,,să mărim numărul de clienți cu x% procente în timpul derulării campaniei” se vor materializa.  Să nu uităm de creativitate, cifre, cumpătare și detalii. Un mic detaliu omis din profilul psihologic al publicului țintă, din ideea spotului publicitar, campaniei neconvenționale poate îndrepta întreaga campanie publicitară spre eșec sau poate face din obiective o bună intenție și atât. Sperăm ca în urma experienței studenții înscriși să fi simțit pulsul acestei lumi și să facă din indicațiile juriului lecții învățate, dar mai presus de toate fundamentate prin practică și experimentare.

Tuturor studenților ce aplică pentru un job după terminarea facultății li se cere într-o formă sau alta experiență, cunoașterea unor reguli preliminare a lumii în care intră și care va fi, în cele din urmă, parte a vieții lor. E important astfel, ca în timpul facultății, să profiți de orice eveniment ce se pliază specializării tale, să observi și să analizezi, să întrebi și să încerci să-ți spui părerea, să trăiești acolo, în mijlocul furtunii. Am văzut ieri cu toții cât de important este să reușim să facem o prezentare care să nu omită detalii semnificative,  susținută de  un discurs care să câștige publicul și să convingă.

Cea de-a șasea ediție team ADventure le mulțumește partenerilor din acest an,Mamma Mia, Gramma Wines și Școala de șoferi AUTONĂSTASE, membrilor juriului: Emanuela Oprișan, Cristi Lucan, Florin Mare și Alexandru Grădinaru, moderatorului Ștefania Mihăilescu, sponsorilor: Pizza ManApă cu DuhArtis DesignStudd PassPoșta Studențească  dar și studenților participanți și prezenți în sală. Fiecare bucățică din puzzle și-a găsit locul, iar PRIME Iași și-a  luat notițe și se pregătește pentru ediția următoare.

Să strigăm  și premiile și să mai aplăudăm încă o dată echipele câștigătoare printre Cuvinte.

În cazul Gramma Wines, premiul din partea partenerului s-a dus către ADDS4ALL (echipă formată din Claudiu Ciudor, Claudia Ionesei, Daria Scripcaru și Mădălina Diac), iar cel al juriului a fost acordat echipei ADWOMEN (echipă formată din Violeta Drăgoi, Nicoleta Carlan, Diana Danciu și Nicoleta Bariz).

Școala de șoferi AUTONĂSTASE a desemnat câștigătoare echipa RED, formată din Tabita Enache, Alina Blaj și Gianina Popa , iar juriul a considerat că tot această echipă merită și premiul lor.

Totodată, doamna Oana Năstase, reprezentantul școlii de șoferi, a făcut o surpriză plăcută echipelor de pe acest studiu de caz, oferind premii în bani drept răsplată pentru munca și interesul depuse. Astfel, premiul doi a revenit echipei ARCADIA (formată din Alexandra Matache, Elena Oprea, Anca Văraru și Andreea Drăgunea), iar premiul trei echipei IN TIME, formată din Carla Lefter, Angelica Nicolaescu, Simona Popovici și Alexandra Rotaru.

Nu în ultimul rând, Mamma Mia a deliberat echipa câștigătoare CATCH UP!, formată din Adina Cîrmaci, Ioana Ciobanu, Mădălina Tincu și Anca Burniche, ce s-a bucurat de un succes dublu, fiind și preferința juriului.

Și pentru că emoțiile nu au lipsit, dorim să ne cerem scuze atât participanților, cât și partenerului pentru confuzia creată în deliberarea câștigătorilor pe studiul de caz Mamma Mia! Din cauza unei neînțelegeri nedorite, premiul cel mare a ajuns la echipa THE CREATIVZ, dar situația a fost remediată prompt, cu calm și, desigur, cu scuzele de rigoare. Îi felicităm și pe aceștia și le urăm mult succes pe mai departe!

Ei au fost câștigătorii noștri, agenții de publicitate pentru o zi, iar noi, deși studenți precum ei, ne-am simțit sediul firmei, cu lumea desfășurându-se dincolo de ziduri. Căci da, cu greșeli sau fără, am reușit să facem încă o dată lucrurile posibile.

 

 
 
Anunțuri