Conferința team ADventure

Echipa team ADventure își îndreaptă indicatoarele miercuri, 14 noiembrie, la orele 12:oo la Conferință, spre cea de-a doua etapă a Festivalului Concurs de Strategie Publicitară și Relații Publice.

Cei trei speakeri vor aborda teme și subiecte care se regăsesc și în studiile de caz oferite de cei trei parteneri: Tester-Casa Auto, Adservio și Wink.

George Teioșanu are ca temă Importanța comunicării în start-up-uri. Lucrează de 5 ani strict în mediul online. Primii 3 ani s-a ocupat ca și freelancer de foarte multe proiecte în care a trebuit să ofere soluții complete online pentru clienții săi și astfel, a reușit să aibă o privire de ansamblu asupra a tot ce înseamnă marketing digital. În momentul de față, este The web marketing guy – consultant de marketing și Product Manager la Zyway, un start-up pe tehnologie în Iași. Ca și profesionist în marketing digital, pune foarte multă importanță pe copywriting, comunicare, content marketing/ SEO și tot ce înseamnă distribuirea conținutului, fie că se vorbește de social media sau email marketing.

Ciprian Dron va vorbi despre Branding & Advertising sau Calea naturală a transformării Oului în Găină. Ciprian Dron a absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Universitaății Al. I. Cuza Iași și Master în Relații Umane și Comunicare în cadrul Facultății de Psihologie din cadrul Universității Al. I. Cuza Iași. Are peste 10 ani de experiență în dezvoltarea și managementul brandurilor de companie, de produse și servicii. Domeniile principale de activitate: Strategie de brand: dezvoltare & implementare, brand management (inclusiv cel digital), training, verbal identity development; comunicare strategică, marketing politic.

Ioana Popa are ca subiect Creativitatea între Standard și Maxim. Campanii istețe de comunicare în presa scrisă și online. Ioana a absolvit Jurnalismul la Iași și Relații Publice în cadrul SNSPA București. A  fost reporter și editor 9 ani. Trecerea de la jurnalism către marketing și PR a făcut-o în urmă cu aproape 3 ani, fiind în căutare de noi provocări. A fost, pe rând, specialist în marketing în cadrul Ziarului de Iași și a unei companii IT iar, în prezent, este project manager al portalului Business Age și PR executive al Media Factory.

Vă așteptăm la Conferința team ADventure!

Anunțuri