Special Guest – Alexandra Pană

Întotdeauna ni se spune să îndrăznim să visăm și să cerem mai mult de la noi. Pe lângă asta, suntem convinși că munca depusă pentru o cauză sau alta va da roade mai devreme sau mai târziu. Astăzi, vorbim despre voluntariat și beneficiile sale dintr-un alt unghi, iar cea care ne va spune povestea ei este Alexandra Pană

Despre Special Guest-ul acestei luni este bine de știut că a fost membru PRIME România timp de patru ani, perioadă în care a ocupat și funcția de președinte al organizației. Despre cât de bine s-a descurcat, stau dovadă întâmplările care au urmat acestei perioade. Alexandra Pană ne demonstrează că perseverența nu rămâne nerăsplătită, iar rândurile de mai jos vorbesc de la sine.

Amintiri din post-studenţie

sau cum a fost stagiul în Parlamentul European

Când am vorbit prima dată cu colegii din PRIME Iaşi despre acest mini-articol, mi-au spus că aş putea scrie despre „orice”. Cum acest „orice” părea puţin cam vast şi greu de atacat, am dus ceva negocieri şi ne-am decis asupra unei scurte descrieri a ce înseamnă un stagiu într-una dintre instituţiile Uniunii Europene.

Vă voi povesti despre stagiul pe care l-am făcut în Parlamentul European. Tocmai terminasem masteratul în studii europene (după o licenţă în comunicare şi patru ani de PRIME). Mai toţi colegii mei îşi doreau sa facă practică la Comisie sau la Parlament, şi recunosc că nu am făcut nici eu excepţie. Am încercat la ambele instituţii, am avut mai mult succes cu stagiul la Parlament. Nu am căutat statistici, sunt sigură că există, dar din propria experienţă şi din poveştile altora, competiţia pentru un stagiu este strânsă. Ştiu oameni care au încercat şi de trei ori la rând să fie acceptaţi pentru un stagiu. Dovadă că perseverenţa dă roade: au şi reuşit.

Până să lucrez ca stagiar la Parlament am trecut prin câteva experienţe de practică, în diverse firme din domeniul privat. Nu vreau să fac comparaţii, o să spun doar ca unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la practica în Parlament a fost faptul că întotdeauna am simţit că noi, stagiarii, suntem priviţi ca nişte colegi mai tineri, care au potenţial şi pe care mai toată echipa era dispusă să îi înveţe. Accentul fiind pus pe „colegi”. Nu vreau nici să cad pradă tentaţiei de a idealiza stagiul, au fost şi perioade mai puţin bune, dar am avut enorm de învăţat în cele cinci luni pe care le-am petrecut acolo.

În primul rând, trebuie să te adaptezi unui mediu de lucru internaţional. Poate părea, şi este, extrem de interesant, dar uşor nu e întotdeauna să înţelegi de ce un coleg francez are o cu totul abordare a unei probleme faţă de unul maltez (să zicem). În mod cert este o provocare să trebuiască să lucrezi cu amândoi în acelaşi timp. De multe ori mi-am amintit de cursurile de comunicare interculturală din facultate, şi cumva toate conceptele teoretice sau anecdotele profilor au început să capete un înţeles foarte concret.

Scriam ceva mai devreme despre faptul că stagiarii sunt priviţi ca nişte colegi mai tineri. Încă dinainte de a-şi primi stagiarul, fiecare unitate (echipă) decide un program de lucru şi îi alocă nişte responsabilităţi clare şi precise acestuia. Asta înseamnă că atunci când ajungi la lucru, vei şti precis ce ai de făcut. Partea şi mai bună? Responsabilităţile acestea nu implică sarcini „administrative” – cel mai probabil, nu vei avea de făcut copii xerox. Iar dacă în timp dovedeşti că poţi şi vrei, primeşti şi noi sarcini, pe măsura a ceea ce ai demonstrat până atunci. Eu am făcut traduceri, am pregătit rapoarte şi prezentări, am învăţat cum se ţine o prezentare în public şi cât e de important să ai mereu pregătite argumente pertinente, mai ales pentru un public mai greu de convins. Proba de foc a fost când a trebuit sa vorbesc unui grup de peste 100 şi ceva de persoane.

Pentru a fi profita cât mai mult de ocazia asta, ideal este să faci practica alături de o echipă care lucrează pe ceva cât mai apropiat de domeniul tău de interes. Spre exemplu, eu am făcut stagiul în cadrul Directoratului-General de Comunicare – culmea, se potrivea la fix şi cu studiile, şi cu experienţa mea de lucru de până atunci. „Potriveala” nu este deloc întâmplătoare: chiar dacă experienţa de lucru nu este obligatorie, un interes demonstrat pentru domeniul în care aplici – studii, alte stagii de practică, participări la conferinţe, şcoli de vară, voluntariat – va ajuta mult în timpul procesului de selecţie. Aşa cum sunt convinsă că cei patru ani de PRIME au ajutat la fel de mult ca licenţa în comunicare.

Mai sunt foarte multe de spus despre perioada de practică – şansele de a vedea cum se desfăşoară lucrările unei sesiuni plenare la Strasbourg, de a-l vedea şi auzi în direct pe Václav Havel, de a avea colegi de prin toate colţurile Europei, de a merge la celebrele petreceri ale stagiarilor (nu a fost doar muncă, ci şi multă distracţie), şi multe-multe altele. Nu le pot povesti aici pe toate, ce pot să vă spun însă este că merită să aplicaţi.

Detalii oficiale despre înscriere şi condiţii de eligibilitate găsiţi aici (stagii la Parlament) şi aici (stagii la Comisie).

Vă ţin pumnii!

Alexandra – fost membru PRIME 🙂

În prezent, Alexandra lucrează la Comisia Europeană, tot în domeniul Comunicării.

Anunțuri