Practică PRIME Iași

În perioada 18 -27 iunie se desfăşoară practica de specialitate din cadrul organizației noastre. În acest timp lucrăm pe două proiecte: team ADventure şi recrutări. La primul proiect se lucrează în prima săptămână, iar a doua săptămână e rezervată recrutărilor.

O zi normală de practică arată cam aşa: începem să lucrăm pe la 10:05, 10:10 şi lucrăm până la 12:30. De la 12:30 până la 13:00 avem pauza de masă care se prelungeşte uneori până la 13:30 pentru că avem şi jocuri pentru a ne destinde şi… ca să facem mâncarea să ajungă „veselă” în stomac. După ce ne relaxăm, trecem înapoi la treabă şi lucrăm până la ora 16:00, când se termină activitatea pe o zi.

În acest interval, scriem texte de promovare, facem brainstorming, dezbatem idei, le conturăm pe cele care sunt promiţătoare, realizăm machete de promovare, lucrăm pe imaginea proiectelor şi… să fim sinceri, ne luptăm cu moleşeala provenită de la căldura de afară, care încearcă să ne doboare şi să ne facă să ne gândim la mare, plajă, parc, pădure, umbră şi răcoare sau… chiar la patul nostru. Dar suntem persoane responsabile şi am reuşit să alungăm aceste gânduri şi căldura prin multă apă consumată, puţină muzică pe fundal care să ne dezmorţească şi… nu putea să lipsească buna dispoziţie care e prezentă all-inclusive!

Anunțuri