Special Guest – Nicoleta Gavrilă
Special Guest-ul lunii martie este Nicoleta Gavrilă, membru alumni PRIME România. În acest articol ne vorbeşte despre plăcerea de a fi făcut parte din această organizaţie, despre cât de importantă a fost perioada de voluntariat şi despre tot ceea ce a învăţat. În continuare, vă las să descoperiţi cât mai multe despre Nicoleta Gavrilă.
3 ani în 10 bullet points
Am intrat în PRIME un an mai târziu decât mi-aş fi dorit. Se pare că prima dată nu mi-am dorit suficient de mult şi n-am reuşit să conving comisia de evaluare. La al doilea interviu mi-am anunţat clar intenţia: ,,Dacă nu mă luaţi nici acum, vin şi la anul.”. Şi m-au luat. Acum sunt ,,dinozaur” (aşa ne spun generaţiile mai tinere), deşi aş prefera ,,girafă”. E mai charismatică şi n-a disparut încă de pe faţa planetei.
Am fost membru PRIME România timp de 3 ani. Rezumatul lor ar suna, cu bullet points, cam aşa:
- Am învăţat 75% din lucrurile pe care le-am aplicat mai târziu la serviciu: project management, team management, cum să scriu comunicate, cum să vorbesc cu oameni care mă intimidau (asta mi se pare cea mai grea şi totodată cea mai faină parte a voluntariatului într-o asociaţie studenţească) etc.
- Apropo de managementul crizei, am învăţat că, în situaţii de criză, e mult mai important să rezolvi problema decât să stai să cauţi vinovaţi. În plus, s-a adeverit încă o dată că mother knows better: rufele nu se spală în public. Repet asta ori de câte ori am prilejul pentru că mi se pare că e genul de episod pe care, vrem sau nu, îl trăim cel puţin o dată de-a lungul experienţei noastre de voluntari (şi-aici sunt optimistă, după cum observaţi) şi pentru că aşa am văzut eu că se practică în discursurile de tipul ,,Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”.
- Am învăţat să fiu atentă şi să nu încurc RE cu FWD, BCC-ul cu CC-ul şi multe alte lucruri similare, care îţi dau o nevoie subită de a căuta cea mai mare găura din pământ. Noroc c-am învăţat treaba cu managementul crizei înainte şi că Groapa Marianelor era oricum prea departe.
- Am cunoscut oameni extraordinari. Unii îmi sunt acum prieteni foarte buni, alţii şefi, alţii colegi de breaslă. Gaşca de la Iaşi are un loc aparte. Aşa oameni calzi şi entuziasmaţi nu găseşti la tot pasul!
- Am învăţat că nepotismele sunt ok. ,,Matuşa” Adriana Lungu, invitatul vostru de luna trecută, a fost şi rămâne mentorul meu, iar ,,nepoata” Alice Teodorescu este principalul motiv al meu de mândrie când vine vorba de oameni pe care i-am văzut crescând.
- Am trăit momente extraordinare alături de oamenii din PRIME. Şi-acum îmi aduc aminte cum râdeam şi dansam pe imnul generaţiei mele, ,,Şi ce dacă”- Direcţia 5.
- Am aflat cum e să te implici trup şi suflet într-un proiect şi, la sfârşit, să te aşezi pe-o scară şi să nu-ţi dai seama dacă eşti fericit (pentru că ai contribuit la realizarea unui lucru extraordinar) sau trist (pentru că s-a terminat).
- Am învăţat că, în cadrul unui proiect, n-ai cum să faci numai ceea ce-ţi place, dar că trebuie să fii suficient de deştept încât să accepţi asta şi să faci alte lucruri, mai mici sau mai mari, care să-ţi dea energie şi entuziasm cât pentru toate task-urile.
- Am învăţat să vorbesc în public. Sfatul meu e să profitaţi la maximum de perioada asta şi să ţineţi cât mai multe prezentări în faţa colegilor voştri. Toate episoadele de genul acesta o să vă ajute foarte mult pe termen lung.
- Am realizat că tot jocul rămâne cea mai faină metodă de a învăţa.
Dupa ce-am învăţat toate lucrurile astea, am simţit natural nevoia de a da înapoi PRIME-ului toate lucrurile pe care mi le-a dat. De-asta sunt aici şi de-asta răspund afirmativ oricărei invitaţii care vine din partea PRIME. De-asta v-aş răspunde oricând, la orice fel de întrebare venită via Facebook sau mail.
Chapeau.