A doua ediție de PR OUTLooK tocmai s-a sfârșit

Image

PRIME Iași, alături de Biblioteca Județeană Gh.Asachi, prin Compartimentul American Corner Iași, a adus pe 15 martie PR-ul American pe pământ ieșean.

Kenneth Wetzel – Șeful Biroului de Presă al Ambasadei Statelor Unite la București, le-a explicat celor peste 100 de studenți prezenți la eveniment ce face un oficiu de presă, care sunt calitățile pe care trebuie să le posezi pentru a lucra într-o ambasadă, cum arată o zi obișnuită în biroul de presă și care sunt activitățile acestuia.

Image

Tot din prezentarea speakerului, participanții au avut ocazia să afle care sunt încercările la care este supus biroul de presă, cum faci față unei situații de criză atunci când reprezinți o instituție publică, cum este Ambasada Statelor Unite și cum faci promovare pentru instituția Ambasadei pe new media.

Participanții au fost extrem de activi la partea de întrebări-răspunsuri a conferinței, adresând întrebări dintre cele mai diverse și interesante.

La finalul evenimentului fiecare participant a primit din partea Bibliotecii Gh. Asachi, prin Compartimentul American Corner Iași, două cărți: Un Birou de presă eficient și Handbook of Independent Journalism.

Anunțuri