Acum poţi fi bursier al Şcolii ADC*RO – Ursus oferă o bursă integrală

Cei care doresc să urmeze cursurile Şcolii ADC au acum o oportunitate super tare ! Ursus oferă o bursă în valoare de 500 de euro pentru rezolvarea unui brief pe care îl puteţi descărca de pe site-ul şcolii  www.scoalaadc.ro. Dacă ai peste 18 ani, rezolvă acest brief până pe 9 septembrie 2011 şi trimite rezolvarea la adresa teodora.calin@institute.ro.  Câştigătorul va fi desemnat de către Ursus.

Pentru a putea intra în posesia bursei, acesta trebuie să fie declarat admis la Şcoala ADC*RO. După cum deja ştiaţi, înscrierile pentru cea de a patra ediţie a şcolii se derulează în perioada 20 iulie – 12 septembrie 2011, ora 10.00. Toţi cei admişi, inclusiv bursierul Ursus, vor fi anunţaţi la sfârşitul lunii septembrie.

Câştigatorul de anul trecut al bursei speciale, Adrian Olar, a absolvit şcoala cu succes, iar acum face parte din echipa celor de la Brandstalk. Cursapentru bursa de anul trecut a presupus uploadarea pe Facebook a unei poze cu tema “Cât de mult îmi doresc să ajung la Şcoala ADC” şi strângerea unui număr cât mai mare de like-uri. Competiţia s-a desfăşurat pe Facebook, a durat trei săptămâni şi a adunat 41 de concurenţi şi mii de like-uri.

Anul acesta poţi fi tu bursierul Şcolii ADC*RO!

Anunțuri