Documentare British Council

În perioada 2 noiembrie – 14 decembrie 2010 British Council şi partenerul său local, TVR Iaşi vă invită să vizionaţi proiecţiile din cadrul seriei “Documentare britanice”. Acestea se vor difuza în fiecare marţi începând cu ora 18:00, la sala Studio a TVR Iaşi. Intrarea este liberă iar filmele sunt subtitrate în limba română.

Proiectul  “British Documentary” a fost iniţiat de British Council Romania, în cadrul programului „New Work New Audiences” şi urmăreşte familiarizarea publicului român cu cele mai bune documentare britanice contemporane, premiate la Festivalul Grierson din Marea Britanie în 2009 şi 2008.

Pentru detalii, contactaţi-ne la 0232 316 159 sau la bc.iasi@britishcouncil.ro.

2 noiembrie 2010

1. MAN ON WIRE 

Câştigător a aproape 30 de premii la festivaluri de film internaţionale, „Man on Wire” este o repovestire a aventurii îndrăzneţe şi, totodată, ilegale, a lui Philippe Petit, de a străbate mergând pe sârmă, la mare înălţime, distanţa dintre turnurile gemene din New York – ceea ce s-a numit mai târziu „infracţiunea artistică a secolului XX”.  În ziua în care împlinea 25 de ani, Philippe Petit a petrecut 45 de minute pe sârmă, mergând, dansând, stând întins sau în genunchi, între acoperişurile celor două turnuri.

Filmul utilizează înregistrări de arhivă pentru a reconstitui şi istoriile similare ale traversării pe sârmă a distanţei dintre turnurile de la Notre-Dame şi dintre turnurile Podului Sidney Harbour, vorbind despre schimbările pe care le-au adus în viaţa lui Philippe Petit.

9 noiembrie 2010

2. ROUGH AUNTIES (2008; 103 min.)

Moto: „Nu există o formă mai clară de relevare a sufletului unei societăţi decât felul în care îşi tratează copiii”. Nelson Mandela

Filmul vorbeşte despre o societate a violenţei, într-o ţară cu una dintre cele mai mari rate ale criminalităţii, la nivel mondial – Africa de Sud; ne vorbeşte despre lupta de a învinge un mediu malign şi profund agresiv.

Câteva femei poartă această luptă de fiecare zi, împotriva sorţii, a pierderii şi a disperării, pentru a readuce speranţa unor copii care au fost abandonaţi, loviţi, violaţi.

16 noiembrie 2010

3. THE YES MEN FIX THE WORLD (2009; 145 min.)

Cei doi „Yes Men”, Andy Bichlbaum şi Mike Bonanno, se hotărăsc să repare lumea, făcând ceea ce este corect, din punct de vedere moral, în locul celor care au ales să facă ceea ce este corect din punctul de vedere al profitului financiar. 

Filmul prezintă o serie de farse jucate unor mari corporaţii şi agenţii guvernamentale, prin care se revelează faptul că adevărul este de cele mai multe ori şocant, a face ceea ce trebuie este greu de crezut, că cinismul poate fi o gura de aer proaspăt – toate acestea într-o realitate dublă, în care unii numesc  emisiile de carbon „poluare”, alţii le numesc „viaţă”, în care conformiştii The Yes Men cheamă la revoluţie.

 23 noiembrie 2010

4. AFGHAN STAR (2008; 87 min.)

AFGHAN STAR este o emisiune televizată de divertisment, vizionată de o treime din populaţia Afganistanului. În Afganistan, să participi la un concurs de interpretare muzicală înseamnă să te loveşti de ameninţări cu moartea, de politică, de dogme religioase, de probleme etnice, de acceptare sau de izolare socială, în special dacă eşti femeie; să urmăreşti o astfel de emisiune înseamnă în Afganistan să renunţi la tristeţe, să uiţi războiul, să simţi libertatea şi bucuria.

Într-o ţară în care timp de mulţi ani muzica şi dansul au fost interzise, emisiunea TV Afghan Star este despre curajul de a trăi.

30 noiembrie 2010

5. THRILLER IN MANILA (2008, 100 min.)

La 1 octombrie 1975, campionul mondial la box, Muhammad Ali se afla în ring, în faţa rivalului său Joe Frazier, pentru a treia oară. Meciul din Filipine, cunoscut ca „Thriller în Manila” este considerat drept unul dintre cele mai dramatice meciuri de box din istoria acestui sport – depăşind linia unei rivalităţi sportive obişnuite şi chiar a sportului însuşi. Realizat cu ajutorul unor înregistrări de arhivă şi al declaraţiilor martorilor oculari (printre care Joe Frazier şi Imelda Marcos), filmul reconstituie nu doar meciul, ci şi ceea ce s-a petrecut în spatele ringului – conflicte rasiale, manipulare media, strivirea unui om pentru succesul unui produs mediatic.

 7 decembrie 2010

6. GONZO: THE LIFE AND WORK OF DR. HUNTER S. THOMPSON (2008, 90 min.)

Filmul este o prezentare a vieţii lui Hunter S. Thompson (1937-2005) şi, mai ales, a epocii în care a trăit acesta, prin cuvintele mai multor personaje-persoane: jurnalişti, demnitari, soţiile şi prietenii lui Thompson şi alţii. Câteva episoade memorabile sunt detaliate: cursa electorală pentru a ocupa postul de şerif undeva în Colorado, cartea sa despre „Ingerii Iadului”, perioada în care a scris pentru „Rolling Stone”, Las Vegas, personaje ca Jimmy Carter sau George McGovern, legăturile lui Thompson cu alcoolul, drogurile şi armele. Consistenţa producţiei este dată şi de înregistrările de arhivă cu proteste împotriva războiului din Vietnam, exuberanţa anilor ’60, campanii politice.

14 decembrie 2010

7. BEAUTIFUL YOUNG MINDS

Mai mulţi tineri britanici au intrat în competiţia pentru calificarea la Olimpiada Internaţională de Matematică, pentru care au sacrificat ani de studiu şi care înseamnă pentru ei singura cale către viitorul profesional pe care şi-l doresc.

Un film despre cum gândesc şi cine sunt minţile excepţionale ale viitorului.

Proiectiile vor avea loc in fiecare marti de la ora 18.00, la Sala Studio a TVR Iasi, strada Lascar Catargi nr. 33.

Anunțuri